Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a lansat proiectul „Dezvoltarea culturii antreprenoriale a studenților de la inginerie și arhitectură prin crearea unei rețele de centre de pregătire în antreprenoriat-AntreprenorIng”, finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Cu un buget de 7.888.735,48 de lei, proiectul are ca obiectiv principal creșterea participării și a nivelului de educație pentru elevi, studenți și cadre didactice, în special pentru grupurile vulnerabile, organizat în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachiö din Iași, în perioada 2019-2021, prin asigurarea de sprijin financiar studenților și elevilor, creșterea atractivității ofertei educaționale și îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice.
Managerul proiectului este prorectorul responsabil cu activitatea didactică la nivelul universității, prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.
Obiective specifice
asigurarea unui sistem de management și de control performant și riguros prin monitorizarea continuă a rezultatelor obținute, în vederea maximizării impactului asupra grupului țintă vizat, în cele 24 de luni de implementare.
creșterea participării la învățământul terțiar universitar și non-universitar organizat în cadrul TUIASI, în perioada 2019-2021, pentru 500 de studenți (inclusiv studenți din grupuri vulnerabile) de la toate cele 11 facultăți din universitate.
conștientizarea beneficiilor educației de nivel superior și sprijinirea accesului la învățământul terțiar organizat în cadrul TUIASI, în perioada 2019-2021, pentru 300 de elevi (inclusiv elevi din grupuri vulnerabile), din care 100 elevi vor beneficia de activități remediale de la colegiile si liceele din regiunea Nord-Est.
îmbunătățirea nivelului de competenţe pentru 80 cadre didactice din cadrul învățământului terțiar universitar organizat în cadrul universității, în perioada 2019-2021, în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile.
diversificarea ofertelor educaționale în învățământul terțiar universitar tehnic organizat în cadrul TUIASI, în perioada 2019-2021, corelate cu nevoile pieței muncii din domenii de specializare inteligente: Bioeconomia, Tehnologia informațiilor și a comunicațiilor, spațiu și securitate, Energie mediu și schimbări climatice, Eco-nanotehnologii și materiale avansate, Sănătate, identificate prin Strategia Națională pentru Competitivitate si Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020.
crearea la nivelul universității a unei rețele de centre de instruire în domeniul antreprenoriatului, cuprinzând toate cele 11 facultăți existente.
Dacă ești o persoană înzestrată, nu înseamnă că ai câștigat. Înseamnă că ai multe de oferit.
— Carl Jung
ACCES, INCLUZIUNE ȘI COMUNITATE
La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, incluziunea și accesul echitabil la educație sunt valori fundamentale. TUIASI promovează un mediu academic în care fiecare student, indiferent de origine, abilități, gen sau experiență, are oportunitatea de a se dezvolta, de a contribui și de a fi ascultat.
Acces gratuit pentru studenți la baza sportivă din Campusul „Tudor Vladimirescu”. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași încurajează o viață sănătoasă prin sport, motiv pentru care pune gratuit la dispoziția studenților săi baza sportivă din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, ce este formată din 6 terenuri de sport în aer liber și 2 săli de sport...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în calitate de solicitant, în parteneriat cu partenerul Asociația DANKE, a început implementarea proiectului ”Stagii de PRACTICă performante pentru studenţii Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi Iaşi – PRACTIC”, cod SMIS 130661, proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman – Axa Prioritară 6 „Educație și competențe”, Obiectiv specific 6.13. “Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non universitar care își găsesc un loc de muncă...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a obținut peste 500.000 de euro de la Banca Mondială ca finanțare pentru șase din cele nouă programe depuse pe axa ROSE, program complex prin care se dorește, la nivelul întregii țări, scăderii nivelului abandonului universitar și sprijinirea studenților...
Continental Automotive a lansat înscrierile pentru o nouă ediție a Summer Practice în Iași.
Studiile presupun prea multă teorie? Experimentează la Continental partea practică!
Dacă ești student la o facultate cu profil tehnic, înscrie-te la Summer Practice și...